LAND MANAGEMENT
Această divizie se adresează exclusiv fermierilor sau investitorilor din sectorul agricol. Serviciile de consultanță sunt oferite în următoarele domenii:
Consultanță privind obținerea avizelor necesare în vederea înstrăinării terenurilor extravilane, conform prevederilor Legii 17/2014, completată și modificată prin Legea 175/2020
Legea 17/2014, completată și modificată prin Legea 175/2020, reglementează modalitatea de înstrăinare a terenurilor extravilane, impunând parcurgerea unor etape specifice, la finalul cărora vor fi emise avize favorabile în vederea înstrăinări terenurilor extravilane către un preemptor sau dupa caz, către persoane fizice sau juridice, atunci când nici unul dintre preemptori nu își manifestă intenția de cumpărare a terenului, în condițiile prezentate de către vânzător în oferta de vânzare. În lipsa avizelor specifice prevăzute de lege, tranzacția nu poate fi încheiată, fiind lovită de nulitare absolută.
Echipa noastră este pionieră în parcurgerea etapelor necesare obținerii avizelor prevăzute de Legea 17/2014. Avem experiența primelor dosare formulate și actualizăm în permanență procedura, conform normelor legale. Oferim promptitudine, seriozitate și eficiență în întreprinderea demersurilor necesare. Pană în prezent am soluționat favorabil peste 4000 de dosare.
Vă stăm la dispoziție în vederea obținerii:
- avizului Direcției Agricole
- avizului Ministerului Culturii
- avizului MApN
- a procesului verbal privind parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Lege, în funcție de necesitate
Garantăm încheierea tranzacției în siguranță.
Oferta financiară pentru acest serviciu va fi prezentată după solicitarea unei oferte de preț. Oferta de preț este determinată de numărul de avize ce trebuie obținute și gradul de complexitate al dosarelor.
Asistență juridică
Echipa noastră de juriști activeaza in domeniul agricol din anul 2011, având o vastă experiență în drept civil, comercial, societar și funciar. Vă oferim o gama complexă de servicii și soluții inovatoare, utile si eficiente.
Vă stăm la dispoziție în vederea unei colaborări, dacă:
- doriți redactarea, revizuirea sau analizare unui draft de contract comercial
- planificați efectuarea unor modificări în cadrul companiei dumneavoastră și aveți nevoie de asistență în relația cu Oficiul Registrului Comerțului
- întâmpinați orice probleme de natură juridică
- doriți să externalizați serviciul juridic.
Garantăm transparența, confidențialitatea și succesul.
Compania noastră este focusată pe rezolvarea amiabilă a oricărei situații cu potențial litigios. Totodată, garantăm seriozitatea, implicarea și profesionalismul caselor de avocatură în instanța de judecată, atunci când toate variantele de rezolvare pe cale amiabilă sunt epuizate.
Am dezvoltat relații de colaborare solide cu partenerii noștri din casele de avocatură. Astfel, am ieșit învingători în majoritatea cazurilor ce ne-au fost încredințate. Avem alături avocați cu peste 15 ani de experiență în domeniu, dedicați profesiei, integri și orientați spre rezultate.
Vă oferim siguranța unei reprezentări juridice de excepție.
Consultanță pre-cadastru. Analiză situație juridică. Obținere documente.
Acest serviciu este ideal pentru fermierii și investitorii care exploatează ori dețin în proprietate/folosință terenuri agricole extravilane, care nu sunt intabulate în cartea funciară. Acesta se adresează celor ce doresc obținerea încheierii de intabulare, dar nu dețin informații cu privire la documentele necesare.
Serviciul este dedicat și fermierilor care au dosare incomplete sau nu dețin istoricul juridic al modului de dobândire al terenurilor. Echipa noastră bine pregătită poate obține aceste documente în numele lor. Divizia se ocupă și de situațiile în care:
- proprietățile imobile sunt dobândite prin contract de vânzare pentru care nu a fost solicitată înscrierea în cartea funciară.
- sunt încheiate promisiuni de vânzare-cumpărare ce au ca obiect terenuri agricole extravilane, care nu au fost înscrise în cartea funciară.
Echipa noastră vă stă la dispoziție pentru efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Ne ocupăm de întreg procesul: de la analiza situației juridice, emiterea raportului de audit și obținerea tuturor documentelor, până la formarea setului complet de acte, în vederea intabulării dreptului de proprietate.
Oferta financiară pentru acest serviciu variază în funcție de situația dosarelor care vor fi supuse analizei. Aceasta va fi prezentată ulterior solicitării unei oferte de preț.
Cadastru și intabulare
Compania noastră colaborează cu societăți de cadastru cu peste 15 ani de experiență în domeniu. Acestea sunt pregătite să răspundă prompt și eficient nevoilor dumneavoastră, indiferent de complexitatea lucrărilor ce trebuie efectuate.
Activând cu prioritate în domeniul agricol, echipele noastre de cadastriști sunt specializate în efectuarea de măsurători cadastrale pentru:
- terenuri extravilane, indiferent de categoria de folosință a acestora
- identificarea parcelelor în teren, atunci când clientul nu deține detalii privind amplasamentul acestora
- operațiuni de înțărușarea suprafețelor de teren.
Ne place să oferim și să ne perfecționăm zi de zi, de aceea suntem întotdeauna pregătiți pentru:
- studii și măsurători geotehnice
- ridicări topografice cu profile transversale și longitudinale,
- asistență pe șantier pe perioada de derulare a proiectului
- măsurarea oricărui tip de construcție: a halelor industriale, a silozurilor de cereale
Pentru servicii de cadastru complete, Same Consulting este partenerul ideal!
Oferta financiara pentru serviciile de cadastru va fi prezentată după solicitarea unei oferte de preț. Oferta de preț este determinată de gradul de dificultate a lucrării, de volumul de muncă și de complexitate.
Intermediere tranzacții imobiliare TERENURI AGRICOLE
În cei peste 10 ani de activitate, compania noastră a creat parteneriate solide și durabile cu birourile notariale, ale caror echipe ne sprijină în încheierea oricăror tipuri de tranzacții imobiliare, dată fiind relația bazată pe încredere, profesionalism și promptitudine pe care am construit-o.
Echipa noastră vă stă la dispoziție dacă planificați încheierea unei tranzacții imobiliare, iar timpul nu vă permite să vă ocupați de organizarea acesteia. Asigurăm tot procesul administrativ și operațional, astfel încât singurul drum pe care îl veți face va fi în ziua semnării actelor.
Pentru mai multe detalii despre acest serviciu, va stam la dispozitie atat telefonic cat si prin e-mail.
Management și gestiune fermă
Acest serviciu este asigurat de către compania noastră în colaborare cu ISAGRI, întreprindere fondată în anul 1983 în Franța, prezentă actualmente în 11 țări. Aceasta are o imagine impecabilă în domeniul managementului și al gestiunii în agricultură.
Isagri oferă fermierilor soluții complete pentru managementul fermei prin softul Geofolia. Acesta îmbină toate elementele necesare unei bune funcționări și administrări a fermelor agricole. Modulele sale sunt menite să sprijine fermierii în activitatea lor. Acestea includ:
- crearea asolamentului
- generarea de rapoarte privind operațiunile pe parcelă
- fișa tehnologică
- caietul de fertilizare
- registrul fitosanitar
- costurile de producție
- marjele economice, etc.
Geofolia este produsul care, odată utilizat, devine indispensabil.
ISAGRI este partenerul nostru de încredere. Pentru mai multe detalii despre produsele și activitatea companiei, vă invităm să vizitați pagina noastră cu parteneri.
Evaluări ANEVAR
Raportul de evaluare reprezintă oglinda profesionalismului evaluatorului. Este elementul principal prin care este perceput rezultatul analizei și al investigațiilor efectuate. Acesta stabilește și argumentează valoarea de impozitare.
Aceste tipuri de evaluări sunt necesare, în general, pentru impozitarea clădirilor deținute de către persoane fizice sau juridice. Sunt de asemenea utile atunci cand se dorește esalonarea datoriilor către ANAF sau alte instituții, prin prezentarea unor bunuri drept garanție, pentru raportarea financiară sau actualizarea valorii contabile a bunurilor companiei.
Garanția este necesară în cazul divizării, a aportului la capitalul social sau fuziunea cu orice fel de bun mobil sau imobil, în situația lichidării, a insolvenței sau a executării silite a companiilor care dețin bunuri în patrimoniu.
Echipa noastră de evaluatori investește în permanență în cursuri de specializare, astfel încât să livreze la cele mai înalte standarde evaluări autorizate pentru:
- terenuri extravilane, dezmembrări, alipiri;
- hale, depozite, spații industriale;
- investiții imobiliare;
- autoturisme, autovehicule, autoutilitare, autospeciale;
- autotractoare, autotrenuri, remorci, semiremorci;
- utilaje și echipamente industriale;
- stocuri de marfă, echipamente de birou, mobilier, electronice;
Pentru o ofertă de preț, vă rugăm să ne contactați în vederea stabilirii unei întrevederi. În cadrul acesteia vom discuta detaliile legate de întocmirea raportului de evaluare.
AI NEVOIE DE UN CONSULTANT?
Ai ajuns în locul potrivit. Oricare ar fi serviciul de care ai nevoie, suntem siguri că te putem ajuta. Doar spune-ne despre ce este vorba. Cere o ofertă și fii cu un pas mai aproape de soluționarea problemei tale.